Berzele încearcă eclozarea a cinci pui

Lun, 04/26/2021 - 19:50
Ot_tojas_marad

A sosit momentul în care putem spune, deja sigur, că în cuibul de berze de la Vlaha nu vor mai fi alte ouă. Anul acesta, Leske și Miska vor încerca să eclozeze și să crească cinci pui. În ultimii patru ani, primul pui a ieșit din ou la 34-36 zile de la depunerea primului ou. 

În baza experienței anilor trecuți ne așteptăm ca eclozarea primului pui să aibă loc pe 13 mai. Merită, însă, să fim cu ochii în patru încă din 12 mai, pentru că anul trecut, ouăle au fost depuse cu 1-2 ore înainte de miezul nopții, iar anul acesta, cu 1-2 ore după miezul nopții, așa că am contabilizat evenimentul în zile diferite.

Cei doi clocesc pe ouă cu rândul, și de fiecare dată când fac schimbul, rearanjează puțin ouăle. 

Cuibul de berze de la Vlaha este ținut sub observație încă din 2007; din 2017, și cu o cameră web. De atunci, s-a întâmplat de două ori (în 2011 și 2015) să fie câte cinci pui în cuib. De cele mai multe ori (în 2007, 2008, 2009, 2013, 2014, 2018, 2020), berzele au crescut patru pui. În 2010 și în 2019, trei, iar în 2017, doar doi. De două ori (în vara lui 2012 și 2016) nu au fost pui în cuib. Așadar, din 2007 încoace, în singurul cuib de berze din satul Vlaha au crescut 46 de pui. Este posibil ca berzele care mai încearcă să aterizeze pe cuib să fie, de fapt, puii din anii trecuți, care vor să revină în „casa părintească”. 

Ar fi un rezultat foarte bun dacă cele două berze ar reuși să crească cinci pui, având în vedere că în 2017 am avut cinci ouă și doi pui, în 2018, șase ouă și patru pui, iar în 2019, șapte ouă și trei pui, iar în 2020, patru ouă și patru pui.

.