Puii de barză își încearcă aripile

Lun, 07/13/2020 - 22:59
szarnyproba 4

Puii de barză care au crescut în cuibul de la Vlaha își încearcă aripile. Anul trecut, primul zbor a avut loc la 14 iulie, în urmă cu doi ani, pe 16 iulie, iar în urmă cu trei ani, părăsirea cuibului a fost înregistrată la 27 iulie.
Puii se antrenează de cel puțin o săptămână, pregătindu-se cu rândul să își ia zborul de pe cuib. Dând din aripi, se ridică la un metru deasupra cuibului, apoi se lasă jos. În fiecare zi, părinții îi tot încurajează, chemându-i de pe stâlpul vecin sau de pe acoperișul vreunei case de vis-á-vis.  
Cei mici au crescut foarte mult: mărimea lor este aproape identică cu cea a părinților. Berzele adulte aduc din ce în ce mai multă hrană în cuib, pe care le vomită în mijlocul cuibului. Cei mici se așează în cerc și luptă pentru fiecare îmbucătură. A început să li se schimbe și culoarea ciocului: din negru, în roșiatic. 
Cu siguranță că acestea sunt ultimele zile sau săptămâni pe care le mai petrec în cuib. Odată ce își vor lua zborul și învață se se hrănească singuri, nimic nu îi va mai aduce înapoi în cuibul în care au crescut. 
Mai multe fotografii aici.