Au plecat berzele

Mar, 08/25/2020 - 12:40
ures feszek piros felhok

Toate semnele arată: Miska, masculul din Vlaha, a plecat și el spre Africa. În noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, 23 august, acesta a mai dormit în cuibul monitorizat cu cameră web. La ora 6:28 a plecat de acasă. Între 7:16 și 8:58 s-a aflat din nou în cuib, ba chiar s-a și așezat pentru o scurtă vreme. Ceva mai târziu a ieșit din nou în lume, iar la ora 11:08 a mai revenit doar pentru 3-4 minute. În fotografia pe care aparatul l-a realizat la ora 11:12, cuibul este gol. Și așa a rămas încă de atunci.
Este interesant cum a avut loc plecarea de anul acesta, pentru că berzele de la Vlaha nu obișnuiesc să rămână atât de mult timp acasă. În ultimii 14 ani, dispariția lor din sat a fost înregistrată, de regulă, în jurul datei de 10 august. Anul trecut, Leske a plecat pe 9 august, iar Miska, pe 13. Anul acesta, pe pui i-am văzut plecând pe 2 august. Leske a pornit la drum la 11 august, iar Miska, pe 23 august.
Între 5 și 7 august am crezut că berzele noastre au plecat deja, dar după o absență de două, respectiv trei zile, adulții s-au întors în cuib. Se pare că masculul a mai rămas să păzească cuibul. În cele 12 zile petrecute singur, a dus lupte cu berze aflate în trecere, aproape zilnic. Imediat ce observa mișcare în zonă, se grăbea să ajungă în cuib și să clămpăne puternic. Deseori, berzele străine se și apropiau de cuib: de obicei, aterizau pe acoperișurile, coșurile de fum ai caselor din apropiere, pe stâlpii de electricitate din vecini sau pe vârful turnurilor celor două biserici. Și i-au răspuns lui Miska tot prin clămpănit. Nu puteau rămâne prea mult, însă. Miska nu tolera apropierea lor. Se îndrepta către ele amenințător, astfel că berzele s-au gândit că este mai bine să plece. O dată, în seara zilei de 15 august, la ora 20:25, pe cuib a aterizat o barză străină. Pentru câteva clipe, berzele au clămpănit în doi, apoi Miska a gonit vizitatorul.
În data de 22 august, în ziua de dinaintea plecării, masculul de la Vlaha a petrecut mult timp pe biserica reformată din localitate. Poate că a simțit că aceasta este clădirea în care sătenii se roagă înainte de marile schimbări din viața lor. 
Imaginile efectuate în ultimele două săptămâni pot fi vizualizate aici.